Mai altfel...

Am citit acum cateva clipe, un mesaj, al unei cunoscute prezentatoare de stiri de la noi. Era despre copii ei. Despre diversitatea de
emotii si sentimente ce te incearca, cand esti parinte, un parinte normal, care a devenit parinte, doar din dorinta de a da nastere unei fiinte si nu din alt motiv.

A exprimat, cum nu se putea mai bine, trairile interioare, ale unei mame, ale unui parinte. Si eu am acesta calitate, de putin timp... sau poate, doi ani, inseamna destul de mult. Acest satut mi-a schimbat viata, trairile, sentimentele, emotiile, grijile, prioritatile, dorintele si nevoile. Copilul meu, a devenit universul meu. Si doar, cand vad sau aud alti parinti, ca experimenteaza acelasi lucru ca si mine, realizez ca este normal,ca nu este nimic iesit din comun, sa ai sufletul expus, sa fi ravasit de atatea sentimente contradictorii.
Sunt mama. Este o implinire pentru mine, nu este ceva ce trebuie expus, aratat societatii, prietenilor, cunoscutilor, pentru aprecieri sau laude.Este pentru sufletul meu.

Ca sa ma fac inteleasa, multi oameni, in zilele noastre tot ceea ce fac, trebuie sa arate, sa expuna, sa le schimbe imaginea, statutul… ca o lista , pe care se bifeaza punct cu punct, exact ca la un joc ; cu cat mai multe bifate, esti la un alt nivel. Si asta nu te defineste, nu te intregeste ca om, nu te face, nici mai bun, nici mai rau, nu te scoate din anonimat, ci ramai la fel ca restul, neimportant, marunt, artificial si superficial…..gol pe dinauntru, in febra de a bifa cat mai multe in viata si de a fi la un alt nivel. Mai sus, dupa societatea in care traim si cel mai de jos dupa legea firii.
Dati frau liber sentimentelor, iubiti, urati, TRAITI.