Suflet otravit...Bagajul meu.

Zambesc amar in coltul gurii si ma gandesc cu tristete, ce este viata... un nimic. Sau un lung sir de evenimente, intamplari, atitudini, in care fiecare crede ca are dreptate, fiecare crede in felul sau ca este bun si drept.

 Oamenii, pe care candva i-am iubit, au fost dragi sufletului meu de copil, ma privesc viclean si plin de ura. Ura alimentata de ei sau de evenimentele la care au participat activ. Sunt batrani, imi spun in sinea mea si incerc sa ii privesc asa cum sunt acum si cum imi amintesc din copilaria mea. Fiecare vorba a lor, otrava curata, acum asa o percep. Sunt adult, vad si inteleg multe. Si mai trag ponoasele pentru frustrarile si neintelegerile unor oameni apropiati mie, candva.

 Trecutul fiecarui om este ca un bagaj, plin cu de toate, cu amintiri, cu oameni, cu intamplari, cu bune si rele, cu tot ce strange un om in viata zi de zi.
In fiecare zi punem ceva in bagaj si acest bagaj, il ducem dupa noi pana la sfarsit. Poate fii greu sau usor.
Putem sa il tragem dupa noi, sa il impingem  sau sa il purtam ca pe o carte de vizita toata viata.
Pentru ca fara sa vrem, cu toate ca nu ne defineste, bagajul  zugraveste perceptia oamenilor  fata de noi. Oamenii, in general sunt priviti, judecati, acceptati, marginalizati sau admirati dupa bagajul lor. 
Familia este tot un bagaj, educatia la fel, prietenii, experientele prin care ai trecut, alegerile pe care le-ai facut.
Ca fiecare dintre noi si eu am un bagaj, mai degraba un cufar imens cu multe etichete pe el, de parca am fost intr-o lunga calatorie, iar oamenii, cu care am interactionat sau interactionez, negresit, de fiecare data m-au judecat dupa bagajul meu. Putini, cativa, au reusit sa vada dincolo de el. Sa vada omul, sa ma vada pe mine, asa cum sunt, cu bune si rele, sa cantareasca, sa judece, sa puna in balanta ceea ce sunt, ceea ce reprezint eu si nu bagajul meu.
 Oameni buni, intr-o viata aduna frustrari, nemultumiri, amaraciune, in bagaj. Iar in final, tot ceea ce mai pot este sa  scoata ceea ce au strans o viata. Otrava. Otrava pe care o imprastie in jur. Un fel de ...ATAT. PANA AICI. 
 Dar, ce vina am eu, ca dupa o viata ai adunat atatea, iar in final ai ramas cu otrava ce s-a imprastiat in bagajul si sufletul tau si acum o arunci spre mine. Ce vina am eu ca frustrarile tale sunt mai presus de tine, ca nu ai reusit sa separi, sa selectezi ceea ce ai adunat. Ce vina am eu ca vrei sa te identifici cu bagajul tau, oricare ar fi el, orice ar contine, ca ma judeci,  tratezi si ma etichetezi asa cum vrei tu?
  Oricat mi-as dori ca oamenii sa ma priveasca pe mine OMUL, tot bagajul meu este mai interesant.
Am invatat, ca sunt oameni, acei oameni, pe care trebuie sa-i exclud sau cel putin sa-i evit, oameni care ma identifica cu bagajul meu, cu tot ce contine el, familie, prieteni, educatie, alegeri. Oameni, care privesc superficial, lenes, din prisma lor fara rationament sau empatie.

Si am ales sa raman eu doar eu, BAGAJUL, il tin undeva departe de omul din mine, departe de sufletul meu, cu toate ca ma urmeaza peste tot. Am ales sa selectez, sa pun in ordine pentru mine, ceea ce pun in bagajul meu. Curios, ca mai adauga fara permisiune mea si altii.
 Si eu omul, ALEG omul, il privesc, il accept si uneori cand am posibilitatea ajut, cu tot ce pot, cu drag, pentru ca vreau si mai ales pentru ca pot. Fara sa cer nimic in schimb.Fara sa privesc bagajul.
Nu ma astept sa-mi fie recunoscute meritele sau apreciat efortul....tot ce imi doresc, este un pic de credit. Atat.